All for Joomla All for Webmasters

De ce urăsc copiii școala?

De ce ,,urăsc” copiii şcoala?

Unii copii, uneori, declară supăraţi că ei urăsc şcoala. ,,Ura” unora este aşa de mare, încât inventează tot felul de trucuri ca să nu meargă la şcoală. Cel mai des se îmbolnăvesc subit: le e rău şi îi doare burta. Dimineaţa când trebuie să plece la şcoala se închid în baie şi acolo răman, spre disperarea părinţilor care au un program foarte strict.

Dar de ce ,,urăsc” copiii şcoala?

Există două cazuri principale, când copiii pot spune că nu le place şcoala. Unii au probleme când trebuie să înceapă şcoala pentru prima dată în viaţa lor. În acest caz este vorba despre o teamă firească, explicabilă prin elementul noutăţii şi al necunoscutului. Copilul este emoţionat sau speriat de ceea ce va urma. Nu cunoaşte locul, oamenii, colegii. Profesorii sunt nişte străini. Poate că nişte vecini binevoitori i-au spus poveşti despre cât de grea şi urâtă este şcoala.

În acest caz soluţia se află în comunicarea dintre părinte şi copil. Ajută foarte mult dacă viitorul elev este luat de mânuţă şi dus în vizită la viitoarea şcoală, o dată sau de două ori, ca să cunoască profesorii, ca să vadă locurile şi clădirea, ca să se familiarizeze cu drumul până la şcoala. Se pot găsi soluţii pentru a cunoaşte pe unii dintre viitorii culogi cu care copilul se poate întâlni de câteva ori înainte de începerea şcolii.

Alta este însă situaţia atunci când, după nişte luni sau chiar ani de şcoală, brusc copilul nu mai vrea să meargă la şcoală, ba chiar declară că el urăşte şcoala. În aceste situaţii, cauzele pot fi multiple.

Un (nou) profesor cu care copilul nu se înţelege prea bine 

Copiii au nevoie să simtă că profesorul îi place  şi îi acceptă. Dacă un copil crede sau simte că un profesor nu îl place, că îl critică permanent, că este prea aspru sau nedrept cu el, atunci copilul poate încerca să evite acel profesor prin a evita şcoala cu totul. Am cunoscut astfel de copii, care se îmbolnăveau numai în dimineţile de miercuri şi vineri, când aveau orele de limba franceză. La originea acestei situaţii se pot afla anumite percepţii greşite ale copilului, iar o discuţie părinte-profesor sau părinte-profesor-elev poate rezolva problema. În cel mai rău caz, se poate avea în vedere schimbarea clasei, pentru a schimba profesorul respectiv.

La şcoală e prea uşor sau prea greu pentru copil   

Dacă un copil se plictiseşte la ore, pentru că nivelul este prea uşor pentru el, atunci acesta poate începe să ,,urască” şcoala. La fel se poate întâmpla şi când nivelul de lucru este prea greu pentru copil, iar acesta nu înţelege mai nimic şi nu poate ţine pasul cu restul clasei. O discuţie cu profesorul trebuie să abordeze această problemă.

Copilul este terorizat de alţi copii

Se întâmplă, din păcate prea des, ca la şcoală sau pe drumul spre şi de la şcoală, copilul să fie terorizat de alţi copii – bătut, ameninţat, jignit. Copiii pot fi foarte cruzi unii cu alţii, uneori.

Aşadar, atunci când apare această problemă, primul lucru care trebuie făcut este să identificăm cauza. De ce anume urăşte copilul şcoala. Discuţii cu copilul, cu profesorul sau profesorii sunt necesare pentru a afla ce se petrece.

Uneori este nevoie să consultăm un medic pentru a afla dacă totul este în regulă cu un copil. De exemplu, un elev care nu aude foarte bine sau care nu vede foarte bine şi ale cărui probleme nu au fost diagnosticate şi tratate poate avea dificultăţi de învăţare, iar acestea îl pot face pe copil să decidă într-o zi că el urăşte şcoala şi că nu mai vrea la şcoală.

Cei mai mulţi copii vor însă la şcoală. Acolo au prieteni, colegi. Acolo se joacă, acolo învaţă.

Învățător pentru Învățământ Primar Elena Dragomir, Școala Butterfly.