CSR BUTTERFLY

CSR Butterfly

 

Suntem o organizație ce se pune în slujbă copiilor, dorim să le oferim cea mai bună educație, grijă și afecțiune, elemente ce contribuie la dezvoltarea lor armonioasă. Ne întristează însă că încă sunt copii ce trăiesc la limita existenței, lipsiți de minimul necesar, ce își trăiesc copilăria în condiții grele. Încă de la înființare, din 2009, Butterfly a derulat sau s-a alăturat unor campanii ce își propun să ajute copiii în dificultate. Am oferit atât haine, jucării, rechizite, mâncare, cât și programe de training specializat celor ce predau în centrele de plasament.

 

Ne-am propus ca de la an la an să facem mai mult și, odată cu creșterea noastră, să crească și ajutorul pe care îl oferim copiilor defavorizați.

2015

  • Ne-am alăturat programului “Dă-ţi pasiunea mai departe!”, derulat de Ajungem Mari, ce susține educația copiilor din centrele de plasament, printr-un program de training și consiliere a voluntarilor ce predau în aceste centre.

2014

  • În cadrul campaniei “Fii și tu Moș Crăciun!” am ajutat 48 de copii, cu vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani care fac parte din familii monoparentale sau crescuți de bunici, înscriși la Școala Gimnazială D.I. Ghica, Comuna Radovanu, jud. Călărași, și am donat jucării Grădiniței din Comuna Radovanu, jud. Călărași.

2013

  • În cadrul campaniei “Fii și tu Moș Crăciun!” am ajutat 50 de copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani, care fac parte din familii monoparentale sau crescuți de bunici care se află în comuna Radovanu, jud. Călărași, precum și 8 copii cu vârste între 0 și 3 ani de la Spitalul pentru copii Alfred Rusescu – Secția „Copii Abandonați”.
  • 25 de familii susținute de Asociația M.A.M.E.

2012

  • În cadrul campaniei “Fii și tu Moș Crăciun!” am dus 72 de pachete cu haine și jucării copiilor internați la Secția de Pediatrie-Oncologie a Spitalului Fundeni.
  • În cadrul aceleiași campanii am dus 75 de pachete cu haine și jucării copiilor intre 3 și 7 ani cazați și educați la Secția de Pediatrie pentru Copii Surdo-Muți a Spitalului Panduri și la Secția de Copii abandonați de la IOMC Alfred Rusescu.
  • 21 de pachete trimise prin Asociația M.A.M.E la domiciliul copiilor care suferă de diverse afecțiuni.
  • În asociere cu M.A.M.E am oferit suport material unor copii care au nevoie de îngrijire specială sau copii deosebit de talentați provenind din familii ce nu le pot susține studiile.
  • În cadrul campaniei “Primește și Dăruiește” am ajutat copiii de la Grădinița Ungureni Jud. Dâmbovița.

2011

  • În cadrul campaniei “Fii și tu Moș Crăciun!” am ajutat 40 de copii care fac parte din familii monoparentale sau sunt crescuți de bunici care se află în comuna Radovanu, jud. Călărași.
  • În cadrul aceleiași campanii am împărțit alimente, haine, dulciuri, fructe și jucării copiilor de la Adăpostul de noapte și zi pentru copiii străzii, Sector 4, București, la Casa de Copii din Sector 6, București, dar și la Pro TV susținând acțiunea caritabila desfășurată pentru copiii din Valea cu Plopi.
  • În asociere cu Walmark Romania am amenajat și mobilat o rezervă mama-copil din Spitalul de copii “Alfred Rusescu”.
  • Prin campania “Primește și Dăruiește” am ajutat copiii de la Grădinița Ungureni Jud. Dâmbovița.

2010

  • Campania “Fii mai bun de Sărbători!” în cadrul căreia am ajutat 40 de copii care fac parte din familii monoparentale sau crescuți de bunici care se află în comuna Radovanu, jud. Călărași,.
  • In cadrul aceleiași campanii am ajutat 21 de copii de etnie rroma din Comuna Curcani, Jud. Călărași.
  • Am donat jucării Școlii Generale cu Clasele I – IV din Comuna Curcani , Călărași.

2009

  • Am derulat campania “Fii mai bun de Sărbători!” în cadrul căreia am ajutat 29 de copii care fac parte din familii monoparentale sau crescuți de bunici care trăiesc în case de chirpici, multe fără curent din comuna Radovanu, jud. Călărași.
  • Am amenajat sala de primire a Spitalului pentru Copii Alfred Rusescu, secția „Copii abandonați”

 

 

.